Succes de-a dreptul banal

Succes de-a dreptul banal

În acest episod: Cel mai bun meci de snooker jucat vreodată? Poate că da. Probabil că da. Sigur că da!

D56Kul7W4AAaPme.jpg_large.jpg

Când Neil Robertson i-a administrat un sec 10-1 lui Michael Georgiou în primul tur al Campionatului Mondial de Snooker, Zecarul a simțit. A simțit că nivelul de joc al lui Roberston era grozav, și că australianul va câștiga titlul de campion. În retrospectivă, era de fapt un semn că urmau două săptămâni de snooker grozav pe scena cea mai importantă din sport, teatrul Crucible din Sheffield.

Cele două săptămâni s-au încheiat cu o finală de zile mari, dar Zecarul simțise greșit. Roberston fusese eliminat de eternul John Higgins în sferturile de finală, dar nici măcar Higgins nu a avut răspuns la snookerul „obraznic” etalat de Judd Trump în ultimul meci al turneului. Trump, la 29 de ani, a devenit în sfârșit campion, la 9 ani după ce – în calitate de tânăr talent în devenire – fusese învins de Higgins.

Pentru englez, victoria este o încununare ce se lăsase așteptată și realizarea unui potențial imens pe care iubitorii snookerului îl știau de ani de zile. Trump nu numai că a obținut pentru prima oară titlul mondial, dar a făcut-o într-o manieră cum rar ne e dat să vedem în vreun sport. El a produs un snooker de nedescris, inegalabil. Cei care spun că nimeni nu l-ar fi putut învinge pe Trump în aceste două zile cam au dreptate. Zecarul crede la fel. Englezii au un cuvânt pentru asta: „unplayable”. Trump a fost unplayable.

Faptul că Higgins nu a jucat rău poate părea ceva spus din respect pentru omul care a ajuns la opt finale jucate la Crucible, însă scoțianul chiar nu a jucat rău în acest turneu. Nivelul său a crescut treptat de-a lungul campionatului, a avut un prim vârf evident în meciul cu Robertson – să fim serioși, trebuia să aibă pentru a-l învinge pe australian – și a culminat într-o finală, deși ea a fost pierdută cu cel mai drastic scor de ani de zile.

Privind înapoi, chiar și faptul că după prima sesiune Trump și Higgins erau la egalitate, 4-4, a fost remarcabil. În următoarea, cea de duminică seara, englezul a apăsat pe accelerație. Era într-o mașină de Formula 1, îndepărtându-se la 12-5 în câteva ore de snooker absolut fabulos. Faptul că Trump este genul de jucător care poate lovi orice bilă în orice fel este de necontestat, iar în finală el și-a etalat maturitatea, jucând ofensiv dar cumpătat când a fost nevoie și mereu încrezător în el.

Luni, Higgins a reînceput meciul cu o tentativă de break maxim remarcabilă. După ce a realizat câteva lovituri de excepție – aceea cu manta în buzunarul superior stâng a fost de vis – scoțianul a ratat o neagră relativ ușoară în comparație, dar entuziasmul publicului pentru acest meci era evident. Până și Trump s-a entuziasmat văzându-și adversarul în dispoziție bună de joc, zâmbind, râzând și aplaudând chiar loviturile spectaculoase ale lui Higgins.

Adânc în sufletul său însă, Trump știa. Știa că nu are cum să mai piardă după acel sprint furibund de duminică seară. Meciul ar fi putut să se termine fără a se ajunge în ultima sesiune – fapt rar întâlnit într-un Campionat Mondial – iar până la urmă Trump a mai avut nevoie de două jocuri luni seară pentru a încheia situația.

Numai bine, și-a spus Zecarul, pentru că Vincent Kompany avea planuri mărețe ceva mai la vest, în Manchester, câteva minute mai târziu. Dar despre asta mai spre weekend…

Campionatul mondial s-a încheiat și ne-a adus un snooker de o calitate excepțională. Numărul de break-uri de peste 100 de puncte a ajuns la un nou record, cum de altfel un nou record îl reprezintă și cele șapte ale lui Trump din finală, la care se adaugă cele patru ale lui Higgins. Am avut lovituri superbe, unele incredibile, surprize, povești remarcabile și spectacol. Zecarul abia așteaptă să urmărească și la anul, într-o zi de luni din mai, snooker de cea mai înaltă calitate.

Pentru Trump, succesul a fost unul de-a dreptul banal, luând în seamă modul în care a jucat. La capătul unui campionat mondial în care s-au remarcat, printre alții, semifinaliștii Gary Wilson și David Gilbert, eliminarea prematură a lui Ronnie O’Sullivan și jocul impecabil al lui Trump ridică întrebarea dacă nu cumva noul campion va începe o perioadă de dominație copioasă a sportului. La ce talent deține, are tot dreptul să spere.


Ce a văzut Zecarul în weekend?

  • Penultima etapă din Premier League, cu Liverpool obținând o victorie la limită la Newcastle într-un meci tensionant, dar frumos. A urmat luni seară ceea ce Zecarul va numi de-acum Acel Șut al lui Vincent Kompany, iar titlul se joacă duminică, cu Manchester City în pole position. Douăzecișiceva de puncte mai jos, Chelsea și Tottenham și-au garantat locurile 3 și 4 și odată cu ele fotbalul spectacol din Liga Campionilor pentru sezonul viitor. Arsenal rămâne cu șansa câștigării Europa League, în timp ce Manchester United… E Manchester United.


Ce vede Zecarul săptămâna asta?

  • Liga Campionilor și Europa League își află finalistele. Ajax pornește cu prima șansă în fața lui Tottenham, iar Barcelona pornește cu singura șansă în fața lui Liverpool în Ligă, unde am putea avea o finală „pe rit vechi”. În League, Arsenal și Chelsea ar putea face o „afacere engleză”, dar Valencia și Eintracht Frankfurt s-ar putea împotrivi.

  • Turneele de tenis de la Madrid, poate, acolo unde Simona Halep speră să recâștige unul din titlurile sale de referință (a fost campioană în 2017, 2016 și finalistă în 2014) și unde Roger Federer joacă primul său meci pe zgură de trei ani încoace. Rafael Nadal și Novak Djokovic îl așteaptă pe tablou.

Alte recomandări? Scrie-mi pe Facebook.

Absurd. Absurd e cuvântul

Absurd. Absurd e cuvântul

Talent care apare o dată la câteva generații

Talent care apare o dată la câteva generații