17 etape, 34 de meciuri

17 etape, 34 de meciuri

În această ediție: Titlul se joacă în Anglia grație unor centimetri care au înclinat balanța, pentru moment. Plus salturi pe zăpadă și salturi în carieră.


Asta a fost. Meciul mult-așteptat, plasat parcă cu mâna pentru a încheia în stil de mare nuntă o perioadă încărcată plină de Premier League, s-a jucat. Pentru fanul neutru, purul iubitor de fotbal, rezultatul nu putea să fie mai bun, așa că Zecarul se bucură ca urmare a victoriei lui Manchester City, 2-1 cu Liverpool. Diferența dintre cele două rivale este acum de numai patru puncte în favoarea „roșiilor”, iar cu 17 etape rămase de disputat din sezon, totul „se joacă”, cum s-ar zice.

17 etape. 34 de meciuri în care se poate întâmpla orice. Pare mult, însă în același timp, totul pare să indice înspre un sprint final pentru titlu între cele mai bune două echipe din Anglia. Tottenham nu este departe, însă consensul pare să fie că nu este capabilă să se implice, la fel cum un maratonist care a forțat pentru a prinde grupul de frunte nu mai este în stare să sprinteze cu succes la final. Ce face o înfrângere cu o nou promovată din șansele la titlu...

Pe Etihad, City și Liverpool au făcut un meci bun, dar nu strălucitor. Respectul pe care cele două echipe și-l poartă a fost evident, dat fiind că niciuna dintre ele nu au reușit să-și etaleze fotbalul de care știm că sunt capabile după această primă jumătate de campionat. În final, fotbalul se joacă pe goluri, iar în cazul acestora, diferențele nu puteau să fie mai mici.

Liverpool a ratat de puțin deschiderea scorului în prima repriză, imaginile cu mingea trecută de linia de gol în proporție de 90% făcând înconjurul lumii mai rapid decât un tweet al lui Donald Trump sau Kanye West. Mai întâi a fost însă bara. Bara lovită de Sadio Mane după pasa filtrantă excelentă a lui Mohamed Salah. Câțiva centimetri mai spre centrul porții și Liverpool ar fi condus. Ce a urmat, autogolul aproape reușit de John Stones a fost spectaculos, la fel ca și plonjonul său disperat pentru care aproape că ar merita titlul de omul meciului. Toate aceste faze, decise de niște centimetri. Niște centimetri care într-un sport care se presupune că este capabil să-și aleagă campioana la capătul a 10 luni de meciuri, e posibil să decidă titlul.

A fost cumva normal și, Zecarul ar spune chiar drăguț, că doar câteva unități de măsură infime au făcut diferența și în cazul golurilor. Reușita lui Sergio Aguero a venit într-unul din momentele în care te-ai fi așteptat ca o echipă condusă de Pep Guardiola să continue să paseze, să încerce să se replieze înainte de a relua din nou stilul de a „pasa” mingea în poartă – atât de strâns era unghiul din care a înscris. Argentinianul este un atacant de mare clasă. A știut cum să gestioneze momentul, s-a infiltrat exact pe culoarul care trebuia și a lovit mingea perfect, cu sete. Era 1-0 înainte ca Alisson Becker să înțeleagă ce s-a întâmplat.

City a fost precaută. Nu a putut să-și imprime stilul de joc în maniera autoritară în care ar fi făcut-o în alte partide, iar Jurgen Klopp s-a dovedit din nou un adversar redutabil pentru managerul advers. De altfel, el conduce în rezultatele „directe” dintre cei doi tehnicieni. Liverpool a egalat ca urmare a unei faze simple dar frumoase și eficiente, apărarea lui City neavând răspuns la mingea lungă a lui Trent Alexander-Arnold și apoi la recentrarea perfectă a lui Andrew Robertson.

Acesta a fost însă un meci în care totul s-a jucat „la centimetru”, iar când Leroy Sane a lovit aceeași bară ca și Mane în prima repriză, mingea a fost, crucial, cu câteva unități mai spre centrul porții, iar asta a făcut toată diferența.

City și Guardiola trebuie să fie mulțumiți. Daunele ar fi putut fi enorme dacă Liverpool se impunea ieri. Diferența de patru puncte dintre cele două echipe face ca un singur pas greșit să nu fie îndeajuns pentru ca Liverpool să piardă titlul, iar Guardiola se află într-o situație cu care nu s-a mai întâlnit până acum. Pentru a-și apăra coroana, campioana en-titre trebuie să urmărească lidera.

Cine va câștiga? Greu de spus. Puncte pot fi pierdute oricând, mai ales în campionatul Angliei. De aceea ne uităm la el.


 De prin lume:

  • Turneul Celor Patru Trambuline…

Este fără doar și poate cea mai importantă competiție de sărituri cu schiurile din lume, iar Ryoyu Kobayashi este pe cale să scrie istorie, devenind numai al treilea sportiv care câștigă toate cele patru etape ale Turneului. Faptul că ar face acest lucru la numai un an după ce Kamil Stoch o făcea și el ediția precedentă i-ar știrbi puțin impresionanta realizare, însă japonezul are toate motivele să fie mândru de ce a reușit până acum. A câștigat la Obertsdorf la o diferență de numai 0.4 puncte, oarecum norocos, însă a dominat întrecerile de la Garmisch-Partenkirschen și Innsbruck, distanțându-se în clasamentul general al competiției de urmăritorul Markus Eisenbichler. Kobayashi are aproape asigurată victoria din Turneul Celor Patru Trambuline, iar în Cupa Mondială are un avans mai mult decât liniștitor pentru a fi relativ sigur că sezonul său va fi perfect. Tot ce îi lipsește este succesul de la Bischofshofen.

  • Sezonul de tenis abia a început…

Și deja o jucătoare din România face furori în circuitul WTA. Bianca Andreescu are 18 ani și reprezintă Canada, născându-se acolo după ce părinții săi au plecat din România. Jucătoarea a confirmat talentul său de la nivelul junioarelor cu adevărat în această săptămână, când a reușit să obțină deja două victorii împotriva unor foste lidere mondiale. După ce joi a învins-o pe Caroline Wozniacki, chiar campioana en-titre de la Australian Open, vineri Andreescu a trecut și de Venus Williams în trei seturi și se află acum în semifinalele turneului de la Auckland. În funcție de când citiți Zecarul, e posibil să fie chiar cu o mână, sau două, pe un trofeu. Canadianca este o sportivă de urmărit în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat.

Douăsprezece sărituri

Douăsprezece sărituri

O pată de culoare pe albul imaculat

O pată de culoare pe albul imaculat