O pată de culoare pe albul imaculat

O pată de culoare pe albul imaculat

În această ediție: Inspirație pentru tot anul venită de la fata minune a schiului mondial. Plus de unde pornim în 2019 în fotbal și tenis.

3762.jpg

Zecarului îi place să prezică lucruri, iar la începutul anului trecut a prezis că Franța va câștiga Cupa Mondială de Fotbal, că Simona Halep va obține două titluri de Mare Șlem și că Mikaela Shiffrin și Marcel Hirscher vor domina Jocurile Olimpice. Parcă ieri scria toate acestea... Bine, nu toate predicțiile s-au adeverit perfect, însă măcar în câteva cazuri a avut dreptate. Zecarului îi place mult și simetria și contrastul, iar din cauza asta se simte nevoit să înceapă 2019 cu încă un articol dedicat schiului alpin, cu noi predicții și cu promisiuni pe care, poate de data asta, le va onora mai bine. Așadar:

A sosit 2019, anul în care Zecarul va apărea regulat marțea și vinerea, Manchester City va fi regina Europei, Simona Halep va rămâne numărul 1 mondial în tenisul feminin și-și va tripla numărul de Slam-uri câștigate, Lewis Hamilton nu va mai fi campion mondial de Formula 1 fiindcă e bătrân și puștii sunt mai buni și Liverpool va duce, în sfârșit, o luptă pentru titlu la capăt cu succes. Prea puțin ambițioase? Măcar prima predicție de s-ar adeveri...

Mikaela Shiffrin, deci... Pare că în fiecare zi în care concurează, schioarea americană are un record pe care l-ar putea îmbunătăți la îndemână. Că Shiffrin va câștiga un nou mare glob de cristal în 2019 nu va surprinde pe nimeni. A făcut-o cu lejeritate în 2017 și 2018, iar deja înspre jumătatea sezonului actual a acumulat aproape de două ori mai multe puncte decât cea mai apropiată rivală a sa din Cupa Mondială de Schi Alpin. A câștigat opt curse deja, impunându-se în toate disciplinele, mai puțin în coborâre, unde a ratat de puțin podiumul într-una din cele două competiții de acest gen la care a luat parte în sezon. În funcție de când citiți aceste rânduri, Shiffrin e foarte probabil să-și fi trecut în cont chiar și a noua victorie a sezonului în „City Event-ul” tradițional de la Oslo din prima zi a Noului An.

Slalomurile au fost din nou punctul forte al lui Shiffrin. Din cinci probe disputate până acum – inclusiv una de slalom paralel – ea a acumulat maxim de puncte, 500. Interesant este și faptul că Petra Vlhová a acumulat 420, reușind să termine imediat în urma americancei în toate concursurile de slalom din Cupa Mondială. Rivalitatea dintre cele două s-a intensificat în mod evident în acest sezon, iar slovaca – care a câștigat și primul ei slalom uriaș în urmă cu mai puțin de o săptămână – pare să fi devenit ceea ce Henrik Kristoffersen este pentru Marcel Hirscher în circuitul masculin, acel ghimpe care-ți stă în coaste, acel element care forțează ambii sportivi să evolueze la nivele din ce în ce mai ridicate mereu.

Înapoi la Shiffrin însă, și înapoi la recorduri. Odată cu succesul său de la Semmering de sâmbătă, ea și-a trecut în cont a 36-a victorie într-o probă de slalom. Pare un număr aleator care nu semnifică ceva anume, însă americanca tocmai a devenit schioarea cu cele mai multe succese în slalom în istoria de peste 50 de ani a Cupei Mondiale, depășind-o pe Marlies Schild (acum Raich), una din idolele sale.

4016.jpg

Shiffrin nu mai câștigă probele cu diferențele uriașe cu care o făcea odată. Competiția a devenit mai acerbă, cu Vlhová în prim-plan și urmată de sportive ca Wendy Holdener sau campioana olimpică Frida Hansdotter – un fel de Big 4, dacă vreți. Important este însă că „cea mai bună slalomistă din istorie” continuă să câștige. Recordul masculin de victorii în probe de slalom, deținut de legendarul Ingemar Stenmark, ar putea fi îmbunătățit de Shiffrin chiar în acest sezon. Mai este nevoie doar de patru succese pentru ca el să fie egalat. Apoi, recordul all-time de victorii în toate probele, deținut tot de Stenmark și urmărit public de Lindsey Vonn – 86 – poate fi la rândul ei la îndemâna lui Shiffrin. Americanca are doar 23 de ani, iar în cei șapte ani de când a debutat în Cupa Mondială a strâns 51 de victorii.

Zecarul nu a glumit când a scris că pare că în fiecare zi în care schiază, Shiffrin mai atinge o bornă importantă. Succesul său cu numărul 50 a fost semnificativ, iar la Semmering, odată cu cele 36 de victorii în slalom, a mai bifat un record: Shiffrin este prima schioare sau schior care obține 15 succese într-un an calendaristic. Americanca a câștigat 11 din ultimele 12 probe de slalom din Cupa Mondială și 27 din ultimele 33. Zecarul stă și se întreabă: ce alt sportiv își mai domină sportul (sau, mai mult, specialitatea sa din cadrul lui) într-un asemenea fel?

Pe lângă partea strict sportivă, Shiffrin mai este remarcabilă și prin felul în care se comportă pe pârtie și în afara ei. Nu s-a ascuns să declare că suferă de anxietate înaintea aproape tuturor curselor, este mereu deschisă și jovială și nu dă foarte mare importanță recordurilor ei despre care toată lumea vorbește. Cu toate acestea, cu ocazia celei de-a 36-a victorie la slalom, Shiffrin a fost vocală: „[Schild] este cel mai mare idol al meu pe lângă Bode Miller. Când eram mică îmi doream să fiu cea mai bună schioare din lume. Mereu mă uitam la Marlies. Ea este o legendă. Pentru mine, este cea mai bună schioare de slalom. Nu aș fi aici fără ea. În mintea mea, ea deține recordul pentru totdeauna.”

Shiffrin poate fi o inspirație pentru oricine, o pată de culoare pe albul imaculat al pârtiei de schi. Cu toate acestea, umilința este importantă pentru ea. Deși poate părea arogantă pentru cei care nu o urmăresc îndeaproape – ce sportiv de top nu pare, la urma urmei? – americanca chiar nu este așa. Urmăriți-o pe Instagram și veți vedea despre ce vorbește Zecarul.

„Vreau doar să mulțumesc absolut fiecăruia dintre voi pentru susținere, urale, pentru că vă pasă și pentru că sunteți alături de mine în această călătorie. 2018 a fost extraordinar. Hai să-l facem pe 2019 și mai bun.” Aruncând o privire peste numere și statistici, va fi extrem de greu, dar aceștia sunt sportivii de top care ne oferă inspirație și dacă există vreo persoană în care te-ai încrede să-și depășească din nou condiția, aceasta este Mikaela Shiffrin.


 De prin lume:

  • Oh, luna decembrie…

Luna decembrie te poate ridica sau de poate doborî în Premier League, iar Liverpool și Manchester City au demonstrat acest lucru perfect în luna ce tocmai a trecut. Cu șapte victorii din șapte meciuri, echipa lui Jürgen Klopp a sărit peste rivala City după ce Pep Guardiola și „ai lui” au pierdut trei din partidele jucate, total surprinzător. Raportul puterilor în frunte s-a schimbat total într-o serie de săptămâni pline de acțiune, Tottenham având la rândul ei șansa de a se implica activ în lupta pentru titlu înainte de a suferi la rândul ei o înfrângere neașteptată. Începutul anului 2019 îi găsește pe cei de la Liverpool noi favoriți la titlu și neînvinși în douăzeci de meciuri, iar joi ei se vor deplasa la Manchester pentru meciul potențial decisiv. O victorie ar deschide o diferență de nouă puncte între cele două și, chiar dacă realizează că nu este o distanță insurmontabilă, ceva îl face pe Zecarul să spună că nu vede cum Liverpool ar mai putea pierde titlul din nou. Bătălii foarte interesante se dau și în subsolul clasamentului, unde Huddersfield pare singura echipă cu adevărat sortită să joace din nou 46 de meciuri în campionat sezonul viitor. Să vedem ce ne rezervă 2019. Păi, mai întâi o perioadă de transferuri ce deja a început!

sasasa.png
  • Pe alte meleaguri fotbalistice…

Serie A a fost singurul alt campionat mare care și-a deschis porțile de Sărbători, iar Juventus continuă să facă legea, conducând clasamentul neînvinsă. Napoli o urmărește fără să aibă vreo șansă reală de a o prinde din urmă, în timp ce Inter mai este singura altă echipă care măcar să vadă praful care se ridică în față, unde Juventus și Cristiano Ronaldo aleargă spre un nou titlu sigur. Cu toate acestea, Juve a avut emoții în ultimele două meciuri, Atlanta fiind foarte aproape de a deveni prima echipă care o învinge în Serie A din aprilie încoace. Cu un om în minus, campioana a egalat în ultimele 15 minute pentru a-și salva pielea. Ar fi fost dureros.

Și ca să recapitulăm, ca pentru început de an, Barcelona conduce în La Liga, având cu 3 puncte mai multe ca Atletico Madrid și cu 5 mai multe decât Sevilla. La 8 puncte în urmă dar cu un meci în minus disputat. Real Madrid nu trebuie subestimată. În Bundesliga Borussia Dortmund încearcă să-și mențină statutul de lideră, dar Bayern Munchen îi respiră în ceafă. Șase puncte le despart pe cele două, iar sezonul se anunșă unul incitant până la capăt. A uitat Zecarul ceva? Franța? Ah, păi, PSG.

  • Down Under…

Sezonul de tenis a început din nou, așa cum o face mereu, cu câteva zile înaintea Noului An. Se joacă în Australia și împrejurimi, pregătirea pentru primul Grand Slam al anului, Australian Open, fiind în toi. Sorana Cîrstea și Monica Niculescu par să fie cea mai în formă dintre sportivii români, dar privirile vor fi (sau au fost, în funcție de când citiți Zecarul) ațintite pe un meci care îi va pune pentru prima oară față în față pe „cei mai buni jucători din istoria sportului”. Roger Federer și Serena Williams vor fi adversari în partida de dublu mixt din cadrul Hopman Cup, la Perth. „E foarte entuziasmant pentru amândoi. Sper ca fanii tenisului să se uite la meci, pentru că va fi un moment unic într-o asemenea competiție,” a spus elvețianul. Zecarul va fi sigur să deschidă TV-ul.

17 etape, 34 de meciuri

17 etape, 34 de meciuri

Vor da totul îmbrăcate în tricolor

Vor da totul îmbrăcate în tricolor